S-a stins focul

a se asculta…

S-a stins focul, focul amar , focul dulce și ăla dureros ce deseori mă făcea să nu dorm noaptea, ce mă făcea să pierd clipe desenând Universul pe tavanul nopții, s-a stins. Nu mai arde , nu mă mai consumă oboseala din interior , nu mai varsă ecouri printre vise , nu mă mai face să mă gândesc, sau poate…

Mă mai gândesc, încă o mai fac, dar nu așa de mult ca altă dată, nu mai e atât de puternic gândul și nu mai mistuie în mine speranța, ce-i drept, parcă simt cum își pierde culoarea, focul ăsta, bată-l vina, că m-a făcut să mă pierd de atâtea ori și azi .. și azi începe să nu mai ardă cum ardea. Nici nu știu cum să reacționez la o astfel de întâmplare, am așteptat atâtea zile să se stingă, de atâtea ore vroiam să nu îi mai aud plânsul printre picăturile de ploiae, vroiam să iau o găleată plină cu resentimente și să îl sugrum până la ultima scânteie, i-aș fi împletit o funie din ele și l-aș fi… cu orice risc, nu conta, vroiam să nu mai ardă.

Acum, acum își dă suflarea, toate amintirile, toate speranțele stupid făcute, toți pașii pierduți pe asfalt în vara aceea, toți stropii de ploaie copți la lumina unui Soare puțin blând, toate ecourile , râsetele, tot , azi, se stinge.

Nu știu ce îi va lua locul, dacă un gol adânc și crunt ori “ceva” sau poate nimic și va rămâne vid acolo unde odată a durut dar nu vreau să știu. Azi am să îmi beau cafeaua fără tine alături – și mă bucur.

S-a stins focul, cenușa a rămas și am să fac din ea o ramă în care am să pun , când va veni momentul o poză, o poză nouă , în culori crude și pline de viață.

——

sursa foto : flickr.com